Chiar daca afara e iarna, iar vremea mohorata pare sa nu lase nicio raza de soare sa se iveasca pe cer, de ce sa nu facem vara la noi in suflet si in bucatarie? Si pentru ca oferta de fructe "de sezon" e atat de variata si parca nicicand mai portivita, va aduc acest tort ce lasa la iveala un blat crocant, invalui in fructe exotice fine cu o aroma delicioasa, frisca bogata si cocos ras. Un tort de iubit, si care va va reusi garantat!
Ingrediente aluat fiert:
- 200 gr faina
- 125 gr unt moale
- 1 priza de sare
- 1 priza de zahar
- 5 oua (marimea M)
Ingrediente pt umplutura de fructe:
- 6 foi gelatina
- 2 lingurite de amidon
- 500 gr rabarbara (congelata)
- miezul taiat cubulete de la 250 gr mango si 200 gr banane
- miezul de la doua maracuja(fructul pasiunii)
- coaja razuita si miezul filetat de la 1 portocala bio
- 100 gr zahar
- 1 bat de scortisoara
- 1 pastaie de vanilie
Ingrediente pt umplutura de frisca si décor:
- 4 foi gelatina
- 750 gr frisca
- 50 gr zahar brun
- 50 ml rom
- 50 gr fulgi de cocos
- 150 gr cuvertura amaruie
- fructe exotice la alegere (ananas, mango, miez de nuca de cocos, kumquat)
Prepararea aluatului:
Faina se cerne intr-un bol. 250 ml apa, untul,sarea, si zaharul se topesc intr-o cratita, amestecand continuu pana cand da in clocot. Faina se toarna dintr-o data peste lichidul care fierbem si se amesteca pana cand masa de aluat se desprinde de peretii cratitei. Masa se pune intr-un bol, si se lasa la racit putin. Apoi, se adauga ouale, rand pe rand.
Coacerea aluatului:
Cuptorul se preincalzeste la 180 grade celsius (160 grade celsius cu ventilatie). Se dau 3 tavi cu hartie de copt. Aluatul se pune intr-un pos cu diametrul nr.6, iar pe fiecare tava se face din interior catre exterior cate o spirala cu diametrul de 26 cm, avand grija ca intre randuri sa se lasa cate o distanta de 5mm. Blaturile se coc pe rand, cate 30 minute.
Pregatirea umpluturii de fructe si a fristii
Pentru umplutura de fructe, 6 foi de gelatina se inmoaie. Amidonul se amesteca cu putina apa. Fructele impreuna cu condimentele se inmoaie intr-o cratita, pe foc. Se adauga amidonul, si se lasa la fiert. Se indeparteaza batul se scortisoara si pastaia de vanilie. Gelatina se stoarce, si se dizolva in mousse-ul fierbinte. Se lasa la racit.
Pentru umplutura de frisca se inmoaie 4 foi de gelatina. Frisca se bate tare, si se adauga in ea incet zaharul brun. Gelatina se storace, se incalzeste in rom pana cand se dizolva. Frisca se incorporeaza in acesta in 3 portii. Masa se pune intr-un pos cu diametrul de 10.
Asamblarea tortului:
Se aseaza un blat pe un platou, si pornind din centru, se fac 3 inele grose de frisca. Umplutura de fruscte se pune intr-un pos cu diametrul de 10 si se umple spatiul ramas liber dintre frisca. Se aseaza al doilea blat, si se repeta procesul. Se aseaza si ultimul blat, si tortul se imbraca in frisca.
Decorarea torului:
Fulgii de cocos se prajesc scurt in tigaie, si se decoreaza marginea tortului sub forma de valuri cu ei. Cuvertura se toaca, se topeste pe bain marie, iar cu ajutorul varfului unei spatule, se fac mici forme pe o suprafata de marmura sau metal racit. Formele rezultate se aseaza pe tort, impreuna cu fructele spalate si pregatite.
0 comentarii