Cum toata lumea stie cum e sa te intorci la primele gusturi incercate in viata, acest fel de mancare imi trezeste aceleasi amintiri pe care le gust de fiecare data, in acelasi loc. Poti sa faci un safari culinar prin lumea larga, sa incerci finetea scoicilor Saint Jacques la cel mai fin bistro, sau sa iti rasfeti papailele gustative cu un sparanghel posat la perfectiune alaturi de sos olandez, insa pentru mine, strigarea catre felurile de mancare cu care am fost cu adevarat crescuti este cea mai pura dintre toate. E chemarea aburilor calzi ai unei bucatarii micute, unde mama, framantand virtuos aluatul molatec, iti cauta din privire un loc la masa tintuita la perete, putin infainata. E despre locul acela al tau micut in care te cufunzi cand primesti mancarea calda pe farfurie, si senzatia degetelor arse de nerabdarea primei imbucaturi fierbinti. E gustul acela sarat ce se madareste pe langa cel dulce al aluatului, si faina care inca nu iti pleaca de pe degete. E gandul daca mai poti sa mai mananci inca una sau nu, si neputinta rezistarii gustlui lor inconfundabil. E bucuria din ochii aragazului, care linistit, mai coace inca o portie. E linistea.

Si mai presus de toate, e mama, care mereu te asteapta cu cele mai bune feluri de mancare, cele care iti plac tie: topaluta(tocanita) de pui, sarmalute si cea pe care tocmai o mananci: placinta ei cu branza sarata!



Iata ingredientele:

• 600 gr faina tip 550


• 1 plic de drojdie uscata (7gr.)


• 1 varf de cutit de bicarbonat


• 200 ml ulei de masline


• 1 lingurita de sare


• 1/4 lingurita de zahar


• apa cat cuprinde aluatul, sa se formeze intr-o coca numai buna de framantat

Umplutura:

• aprox. 700-800 gr. branza framantata de oaie

+ulei pentru copt



Drojdia impreuna cu 1/4 lingurita de zahar se desface intr-un pahar, impreuna cu 5-6 linguri de apa.



Intr-un alt bol punem faina, sarea, drojdia deja activata, si putin cate putin, apa, cat sa formeze o coca numai buna de framantat.



Se framanta aprox. 10 minute, dupa care se adauga treptat uleiul de masline. Se framanta pana la omogenizarea lui, se acopera cu folie de prospetime, si se lasa la dospit pana cand aluatul isi dubleaza volumul.



Intre timp pregatim branza pe o farfurie. Dupa dospire, aluatul se framanta scurt, si se imoparte in mici bine, in functie de cat de mare doriti sa faceti o placinta.

Fiecare bila se infaineaza, si cu sucitorul se intinde intr-un disc.Se pune branza in centru, aprox. 3-4 linguri, se aduna marginile, si cu sucitorul aplatizam discul formand o placinta destul de subtire.




In centru se face o mica gaura (impuscatura) pentru a nu lasa aluatul sa se umfle prea tare la copt.




Se incinge o tigaie la foc mediu, se unge cu putin ulei, sau daca aveti un atomizator de ulei (eu am, si este nemaipomenit), se aseaza placinta avand grija sa eliminam surplusul de faina existent, adaugand o lingura de ulei, de jur imprejurul ei, in tigaie.




Se coace cam 1,5 minute pe fiecare parte, pana cand epuizam tot aluatul si branza.

Aceste placinte se pot servi cu smantana, sau alaturi de un pahar de bulion de casa! Dupa ce o termini, nu ramane decat sa excalmi: Cand a' fi mai rau, tot asa sa fie :D

Imaginea mea idealistica cand sunt plecata in ganduri adanci, este mereu in Franta. La buza unui geam inalt dintr-un castel micut din piatra, lasandu-ma incalzita de o lumina calda ce razbate draperiile lungi. Cu o camara imbelsugata si cu un aragaz micut, hranindu-i pe cei dragi cu bucate alese, pregatite intr-o tihna frantuzeasca de bun gust. Cu o mana pe creuset si cu cealalta in sold, sfatuindu-ma cu cartile mele de retete inglabenite de vreme, simtindu-ma o persoana implinita din toate punctele de vedere, mai ales culinar :) Cu o nenumarata alegere de vinuri ce stau tolanite la rece, in pivnita, si nefiind nevoita sa ma gandesc la oaspetii care se infrupta deja maiestuos din amouse-gueule-urile dichisite pe masa. Si da, daca uitasem sa va zic partea principala a tabloului, iat-o. Cu un Quiche Lorraine la cuptor, ce sta sa abureasca gurile improspatate de atata sampanie, si flamande dupa aceasta tarta catifelata, maiestuos aromata cu patrunjel si nucsoara, si inveselita cu sunca fina si bacon.



Ingrediente aluat fraged (pentru 2 tarte, o portie o puteti pastra la congelator pentru o noua tarta Quiche sau pentru mini-tarte cu fructe):

• 225 gr unt moale


• 6 gr sare


• 125 gr amidon de porumb


• 1 ou (aprox. 50gr)


• 60 ml apa


• 7,5 ml otet alb


• 250 gr faina

Pentru sosul de baza:

• 200 ml smantana lichida


• 100 ml lapte


• 3 oua mari sau 4 mici


• 1 lingura de faina


• sare, piper, nucsoara


• optional verdeturi

Pentru umplutura:

• 200 gr sunca


• 150 gr bacon


• 250 gr cascaval


• patrunjel verde

Preincalzim cuptorul la 160 de grade cu ventilatie, sau 180 grade fara ventilatie.

Se spumeaza untul cu sarea. Se adauga oul, amidonul apoi lichidele si se bate pana la omogenizare.

Se incorporeaza 1/3 din faina, apoi restul. Aluatul nu se framanta mult. Il punem la frigider pentru 2 ore.

Se taie jumate din aluat, se infaineaza plansa de lucru. Intindem aluatul pentru forma care urmeaza sa o umplem, cu o grosime de 3-4 mm.  Se mai lasa la frigider o jumatate de ora, in tava.



Se coace simplu, cu greutate 30 de minute, apoi fara greutate inca 10 minute. Inainte de a-l pune la coacere fara greutate il intepam cu o furculita.



Se scoate din cuptor si se lasa la racit pana pregatim umplutura.

Se taie baconul in felii mici si se caleste usor la foc mic. Separat taiem sunca fin, radem cascavalul si pregatim sosul de baza.




Pentru sosul de baza, amestecam smantana lichida cu laptele, ouale cu un tel, pana la omogenizare. Se adauga faina, sare, piper, nucsoara rasa dupa gust si o legatura mica de patrunjel verde.



In tava cu aluatul copt se aseaza un rand de bacon si sunca, se presara cascavalul ras, apoi in fir subtire, sosul de baza cu tot ceea ce contine.




Se mai coace cu umplutura 40-45 de minute la 180 de grade celsius, fara ventilatie.

Am facut aceasta reteta de cupcakes de zeci de ori, dar nu mi pare mai potrivita decat in forma de mini cupcakes, etalate frumos intr-un mini bar fistichiu, care te invita la arome ametitoare. De data aceasta am ales lamaie si afine, mai ales ca acum le gasim pretutindeni, de cultura sau nu, pline de savoare si culoare. 

Proaspat scoase din cuptor si ornate cu crema catifelata din belsug, va ramane doar sa va intrebati din cate muscaturi vreti sa le dati gata: mai multe sau...una singura!





Ingrediente pentru 24 mini cupckaes:

• 110 gr unt moale


• 110 gr zahar fin


• 2 oua usor batute


• o lingurita extract vanilie


• 110 gr faina cu agent de crestere


• 1-2 linguri lapte

Crema:

• 2 cutii mascarpone


• aprox. 300 gr zahar pudra


• 3-4 linguri piure afine proaspete


• 3-4 linguri lemon curd


• afine proaspete


• confit lamaie

Pasul 1.Se preincalzeste cuptorul la 180 grade.

Pasul 2.Untul moale se freaca cu zaharul pana cand se spumeaza. Se adauga cele doua oua, vanilia, 1-2 linguri de lapte si faina cu agent de crestere.




Pasul 3.Se tapeteaza o tava de mini cupcakes cu hartiute speciale de mini briose, si se umplu cu compozitia rezultata, putin mai mult de jumatate.




Pasul 4.Se coc la cuptorul preincalzit 15 minute, sau pana cand devin aurii. Se scot si se lasa la racit pe un gratar.



Pasul 5.Separat, intr-un bol se piureaza aprox. 150 gr afine (eu am avut de cultura, pentru ca sunt foarte dulci).



Pasul 6.In alte doua boluri, varsam separat cele doua cutii de mascarpone. Adaugam in fiecare zaharul pudra, cate aprox. 150 gr, sau dupa gust, si spumam crema de mascarpone cu mixerul.



Pasul 7.Intr-un bol adaugam piureul de afine, iar in celalalt 3-4 linguri de lemon curd, spumandu-le pe fiecare, pana cand rezulta o crema fina.




Pasul 8.Punem fiecare crema intr-un pos, si ornam cupcakes, ca mai apoi sa le decoram cu afine proaspete si confit de lamaie.

Cand vorbesc despre acest fel de mancare, parca stiu fiecare imagine a copilariei, in care masa plina se desavarsea cu un fel principal "regesc" in mijlocul sau. Cei trecuti de cei 40 de ani ai vietii, stiu ca acele momente nu-s chiar "dupa casa nanasului", vorba bunicii, dar cand vor gusta din acest fel de mancare isi vor aminti cu siguranta gustul clipelor petrecute la masa de lemn, intr-o tinda odihnita, la o vorba cu lemnele care tocmai s-au potolit de arsura mancarii.

Aceasta reteta de ostropel imi evoca chiar aceste clipe, si sper ca v-am convins, sa va reintoarceti putin la clipele din tinerete, sau poate chiar mai bine, sa probati sau sa schimbati vechea reteta de ostropel, cu una plina de savoare!