Tort cu mousse de dovleac si vanilie

by - 08:06





O reteta menita sa va indrepte zilele in care poate va mai preindati strasnic prin prispa casei, sau mai gasiti prin pod ramasite ale anotimputilor trecute. Un desert pentru zile in care avem nevoie de dragoste, de o imbratisare cremoasa, sau poate de un sarut al soarelui care intarzie sa topeasca gheata de afara.

Un desert original, gandit aici, in atelierul Angelicatesse, si cu care dorim sa va inspiram zilele in care vreti sa va inveseliti gandurile, si sa va rasfatati gusturile!

Pentru foaia de biscuit:

  • 100 gr unt

  • 150 gr faina

  • 1 galbenus

  • 1 praf de sare

  • 2 linguri de zahar

  • 1 lingura de cacao

Pentru mousse-ul de vanilie:

  • 600 ml frisca

  • 6 galbenusuri

  • 200 gr zahar

  • 250 ml lapte

  • 20 gr de gelatina sau 12 foi

  • 2 lingurite extract de vanilie



  • 350 gr de dovleac copt

  • 3 linguri lichior Cointreau



Pentru glazura oglinda:

  • 200 ml frisca lichida

  • 50 gr sirop glucoza

  • 50 gr ciocolata alba

  • 3 foi de gelatina

  • colorant





In cuptorul incins la 200 grade celsius punem aprox.400 gr de dovleac feliat, la copt, pentru 30 de minute. Dupa ce se raceste il curatam de coaja, iar 350 de grame din pulpa acestuia o pasam cu ajutorul unui mixer vertical, rezultand o pasta fina de dovleac pe care o aromatizam cu 3 linguri de lichior Cointreau.





Pregatim o tava de 24 cm pe care o ungem cu putina grasime si o tapetam cu faina. Amestecam untul cu faina, sarea si zaharul, cacaua, pana cand devine un aluat nisipos, avand grija sa nu-l amestecam prea tare. Adaugam galbenusul, 2-3 linguri de apa rece, amestecam rapid, si punem aluatul rezultat intr-o folie pentru aprox. 30 de minute in frigider. Preincalzim cuptorul la 180 de grade fara ventilatie, treapta medie la cele cu gaz. Cu ajutorul unui sucitor intindem aluatul pe o suprafata usor infainata intr-o foaie de aluat cu grosimea de 5 mm. Se ruleaza pe sucitor si se transfera in tava, decupand resturile de pe margine astfel incat sa obtinem doar un disc de 24 de cm, pe care il perforam de mai multe ori cu o furculita. Aceasta se acopera cu hartie de copt, se presara greutati deasupra, si se coace 10  minute. Dupa aceste minute se iau greutatile si se mai coace liber inca 10 minute. Se scoate si se lasa la racit.



Pregatim mousse-ul. Mixam 6 galbenusuri cu 200 gr zahar tos si vanilia cu un mixer pana devin se spumeaza. Adaugam laptele, si punem totul pe bain marie avand grija sa incalzim amestecul pana la 82 grade celsius. Inmuiem cele 12 foi de gelatina in apa rece si le lasam 10 minute la hidratare. Le stoarcem usor si le punem in compozitia calda de oua. Batem cele 600 gr de frisca la consistenta medie, adaugand compozitia de oua racita la temp. camerei, rand pe rand.




Jumatate din acest mousse il lasam deoparte iar jumatate o amestecam cu piureul de dovleac avand grija ca pentru inceput sa amestecam doar cateva linguri, apoi pana la incorporarea totala.



Pe un platou montam blatul de biscuit cu un inel de tort. Punem mousse-ul de dovleac, peste care adaugam mousse-ul de vanilie. Punem tortul pentru 1 ora in congelator.


Cu aprox. 1 jumatate de ora inainte de scoaterea lui din congelator, pregatim glazura. Intr-o craticioara punem pe foc frisca, siropul de glucoza, ciocolata alba si fierbem totul aprox. 1 minut pana la omogenizare completa. Punem cele 3 foi de gelatina la inmuiat, dupa care le adaugam in compozitia calda. Lasam totul la racit pana cand ajunge la 30 grade celsius.

Scoatem tortul din congelator, si ornam cu aceasta oglinda rezultata. Ornam dupa preferinta, eu am ales niste nuci pecan caramelizate.





Sa savurati cu placere aceasta minunatie !

You May Also Like

0 comentarii